
Embargoul a expirat, misterul a fost ridicat, conspiraţia a fost dezvăluită, lumea secretă este adevărată. La GDC Funcom a prezentat pentru prima oară MMO-ul The Secret World, dar pentru a putea pregăti bine terenul a fost cerută o linişte totală despre subiect până astăzi la ora 16. Acum că nu mai există nici un impediment vă putem prezenta informaţiile disponibile despre The Secret World.
Jocul aparţine genului action-adventure-MMORPG, ceea ce înseamnă că va include elemente clasice pe care le ştim din alte MMO-uri, dar cu o sumedenie de lucruri mai rar întâlnite. Obiectivul este cel de a crea o lume în care jucătorul poate fi ceea ce vrea el, tradus în termeni de gameplay, asta înseamnă că nu vor exista clase şi nu vor exista nici nivele. Vor exista în schimb abilităţi speciale ce vin sub forma unor cărţi ce pot fi colectate pe parcursul jocului dintr-un număr mare de activităţi. Vor exista atât abilităţi de luptă cât şi unele care vor ajuta jucătorul în alte îndeletniciri precum exploratul sau rezolvarea de puzzle-uri. Sistemul de luptă al jocului nu a fost dezvăluit încă, s-a menţionat că nu va fi la fel ca cel al lui Age of Conan, dar că va fi dinamic şi rapid.
Consecinţa principală al acestui design este scăderea grind-ului ca o tactică viabilă de joc. Inamicii nu vor da experienţă şi aparent nu vor lăsa în urmă comori, cel puţin nu în sensul clasic. Se va pune un accent mare pe abilitate de a personaliza avatarul, chiar se doreşte eliminarea nevoii de a crea un personaj secundar. Continuând pe drumul început de Anarchy Online, personajele vor putea fi îmbrăcate în fel şi chip până ce vor începe să semen cu ceea ce vor jucătorii. Nu vor exista armuri de luptă în joc, echipamentul de acest tip va veni aparent sub alte forme. Arsenalul jocului va cuprinde atât arme de foc din epoca modernă cât şi arme mai arhaice, precum săbii, topoare şi multe alte instrumente ale morţii. Lor li se vor alătura desigur abilităţile magice de luptă, arte marţiale cu tot cu lucruri mai puţin ortodoxe, cum ar fi păpuşi de voodoo, vrăjitorie şi artele întunecate. The Secret World va avea un sistem de crafting despre care nu s-a spus nimic încă, va avea ghilde numite Cabals şi va avea o formă de PvP despre care nu s-a elaborat.
Jocul va fi plasat în prezent, într-o lume similară cu cea reală în care legendele, miturile şi poveştile de adormit copii nu sunt plăsmuiri ale imaginaţiei. Povestea din The Secret World are la bază în masă ieşirea la suprafaţă a răului care se ascunde în adâncurile pământului de veacuri şi care până atunci a coexistat cu lumea omului. Jucătorul va lua rolul unui individ simplu care va căpăta puterea de a lupta împotriva acestui rău. Locaţiile anunţate până acum ce vor fi lansate odată cu jocul sunt Londra, New York, Seul, Noua Anglie şi Egipt. S-a specificat clar că oraşele nu vor fi masive ca la GTA, se vor crea cartiere detaliate, regiunile masive vor fi rezevate pentru spaţiile deschise din Egipt şi Noua Anglie. The Secret World nu are deocamdată o dată de lansare stabilită, va avea un beta test şi urmează ca în viitor să fie anunţate mai multe detalii despre joc.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu